Acesta este un film despre cei care aveau planuri pentru viitor: maturi care îşi doreau o viaţă fericită şi copii, care visau la ce vor fi când vor creşte mari. Filmul ne povesteşte despre oamenii ale căror planuri nicodată nu s-au realizat. Asta s-a întâmplat doar din cauza că le-a fost sortit să fie ucişi de un regimu nazist plin de ură faţă de oameni. Acest film e un requiem, o amintire despre trecut şi un avertisment pentru viitor. O amintire despre acei locuitori ai oraşului Rivne ale căror urmaşi ar fi putut fi astăzi printre noi. Dar care au fost forţaţi să dispară doar pe motiv că au fost născuți de mame-evreice. Filmul a fost realizat în cadrul proiectului implementat de Ambasada SUA în Ucraina întitulat: „Crearea de instrumente pentru combaterea antisemitismului și a xenofobiei”. Viziunile autorilor nu neapărat coincid cu poziţia oficiala a Guvernului American.
Location: Ucraina
Haya-Lea Detinko: Supraviețuind Gulagul lui Stalin
Haya-Lea s-a născut în 1920 în Rivne ce atunci aparținea de Polonia. Ea a crescut într-o familie evreiească tradițională, s- alăturat unui mișcări de tineret sionist numit Hașomer Hațair și dorea să emigreze in Palestina, precum făcuse și sora ei. Dar când Polonia de Est este atacată de trupele sovietice în septembrie 1939, apartenența la Hașomer Hațair îi costă Haya-Leiei zece ani de muncă silnică în Siberia. Restul familiei rămâne în urmă, nebănuitori că trupele naziste urmau să invadeze orașul lor curând după deportația Hayei.
Haya-Lea a supraviețuit Gulagul și s-a mutat la Leningrad (Sankt Petersburg) unde își împartășește povestea cu Centropa în 2002. Acest film este dedicat Haya-Leiei care a murit la scurt timp după interviu.
Arnold Fabrikant: Steaua roșie a unui soldat evreu
Cu o introducere și un epilog narat de corespondentul Sixty Minutes Morley Safer, aici este o povestire despre un soldat evreiesc sovietic din orașul ucrainean Odessa, produsă de Brad Rothschild și Gustavo Villalonga din New York.
Arnold Fabrikant povestește despre părinții lui, care amândoi au fost medici. În timpul războiului, tatăl lui Arnold a servit ca chirurg în Kiev și decât să fie captivat de către germani, s-a împușcat. În timp ce mama lui Arnold a fugit în Asia centrală în timpul războiului, Arnold a servit într-o unitate de artilerie și a luptat tot drumul până în centrul Berlinului.
La sfârșitul războiului Arnold și-a căutat prietena Natașa. Când s-au căsătorit erau așa de săraci încât Arnold avea doar uniforma lui de armată iar talpa papuciilor Natașei erau din lemn.
După dezintegrarea Uniunii Sovietice Arnold a devenit un membru activ al Comitetului de Veterani de pe Front unde veterani evreiești vârstnici se întâlnesc lunar și povestec despre acele timpuri când evreii s-au luptat împotriva naziștilor – și au câștigat.
Întoarcerea la Rivne – O poveste de Holocaust
Cel mai neobișnuit film Centropa de până acum. Shelly Weiner și Raya Kizherman trăiesc în Greensboro, NC (SUA). Dar aceste bunicuțe drăguțe s-au născut în Rivne, un oraș plin de viață – atunci Polonia, astăzi Ucraina. În 1941 trăiau în jur de 20000 de evrei în Rivne dar când Wehrmachtul german și Waffen SS au invadat orașul, au plănuit să omoare pe toți evreii din oraș. La scurt timp după ce au vizitat Rivne în 2013, Shelly și Raya povestesc cum au supraviețuit acest masacru. Cu fotografii vechi și și animații unice desenate de artista Emma Flick. Motion graphics de Wolfgang Els.