Esfir Borisovna e o femeie de statură mică, cu chip de fetiţă şi cu mâini mici de aristocrat. Are o voce tânără şi uşor răguşită. Se poate de spus că ea are o forţă internă şi un oprimism de viaţă de invidiat. Apartamentul eu cu o singură odaie, uşor neglijent, a văzut vremuri mai bune: podeaua este pardosită cu parchet de culoare albă, iar în antreu sunt dulapuri incorporabile comode. În cameră este un pat o masă joasă, şi două fotolii. Pe perete este pus un covor mic pastelat de formă pătrată, pe un alt perete atârnă portretul lui Ernest Hemingway, iar pe al treilea perete sunt atârnate nişte peisaje. În colţul camerei este un dulap pentru cărţi, câteva din poliţele căruia sunt dedicate volumelor de poezie. Esfir Borisovna vede rău. Pe parcursul discuţiei noastre ea tot se înclina spre mine ca să-mi vadă privirea. Ea mi-a servit ceai cu eleganţă şi a pus nişte gustări modeste pe măsuţa joasă. În tumpul discuţiei Esfir m-a rugat de câteva ori să deconectez reportofonul. Ea declama poezii în acele momente, cu un profund sentiment şi o voce artistică bine echilibrată. În timp ce vorbea, ea deseori folosea expresii şi cuvinte în idiş, germană şi română.